TABĂRĂ DE VARĂ PENTRU CEI MARI ȘI CEI MICI, BUCOVINA 22-29 iulie 2018
Cu binecuvântarea și cu participarea Părintelui Episcop MACARIE, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, împreună cu Centrul pentru Tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (CTSM), propune și anul acesta credincioșilor din Episcopia noastră o tabără de vară pentru familii, la finalul lunii iulie, în minunatul ținut al Bucovinei.
Vom avea ocazia să cunoaștem îndeaproape spiritualitatea și tradițiile zonei. Vom alterna pelerinajele cu drumețiile montane, vizitarea unor comunități tradiționale, activități recreative, seri de discuții, foc de tabără și multe altele.
Programul complet al taberei îl puteți găsi aici: http://parohiaortodoxacopenhaga.dk/tabara2018 (informațiile sunt în curs de actualizare, urmând ca cel târziu cu două săptămâni înainate de eveniment să avem conturate toate detaliile).
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!