Împreună cu Ioachim și Ana, doi gemeni ai unei tinere familii de români din Copenhaga
Cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie la Oslo, 9 septembrie 2018:
„Ieri, de praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost o zi de bucurie și sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din Copenhaga. În ziua în care Maica Domnului nostru s-a născut, am botezat o fetiță Ileana, primul copil al unei familii mixte româno-daneze și gemenii unei tinere familii de români, frate și soră, care au primit frumoasele nume ale Drepților Ioachim și Ana, Părinții Maicii Domnului. Tot la Copenhaga, anul trecut, am botezat o altă copilă care s-a zămislit neașteptat. Mama ei avea vârsta de 47 ani, iar fetița s-a născut, după alte două cezariene, perfect sănătoasă, în pofida temerilor medicilor care o bănuiau că ar suferi de sindromul Down. Iar astăzi, de sărbătoarea Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, am botezat-o pe micuța Ana, cea de-a doua fetiță în familia preotului paroh de aici de la Oslo, părintele Alexandru și soția sa Mădălina.
Ca multe alte zămisliri și nașteri, fiecare își are „povestea” ei, în care aflăm, mai tainic sau mai la vedere, minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare care este zămislirea și nașterea de copii. Minunat este Domnul întru lucrurile Sale! Ce poate fi mai minunat decât a da naștere, a aduce om pe lume? Nu poate fi un dar mai mare, însă nici o mai mare responsabilitate, răspundere pentru cei căsătoriți.
Preaiubiți frați și surori, să ne aducem aminte de Epicleza Sfintei Liturghii: Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate si pentru toate. Care sunt darurile pe care le primim, care ne împlinesc, dar care ne și responsabilizează, la care reflectăm cu prilejul acestor sărbători?
Mai întâi este darul căsătoriei. Iată, îi avem pe Ioachim și Ana, bărbat și femeie, căsătoriți după voia și gândul lui Dumnezeu, întemeind o familie. Căsătoria, așadar, este un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu. Nu este o convenție umană, nu este un lucru care să țină de obiceiuri schimbătoare, ci care ține de firea umană și de planul pe care-L are Dumnezeu cu omul. Este o binecuvântare, dar și o răspundere. Iar față de darurile lui Dumnezeu noi avem datorii. Datoria de a le păstra așa cum sunt și de a le pune în lucrare. Căsătoria e a lui Dumnezeu și trebuie pusă în lucrare pentru Dumnezeu. Avem datoria de a respecta, cu frică și cutremur, această Taină a Cununiei despre care însuși Sfântul Apostol Pavel ne spune că mare este. Dacă nu respectăm această Taină, dacă nu apărăm căsătoria, atunci nu doar că ne arătăm nepăsători față de darul lui Dumnezeu, dar ne facem și împotrivitori ai planului Său pentru omenire. Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana sunt un exemplu pentru noi de cum poate fi pusă în lucrare căsătoria, prin jertfelnicie, răbdare și dragoste unul pentru altul, o dragoste care nu e consumată doar „în doi”, nu e egoistă, ci este o dragoste care se împlinește prin ascultarea față de voia lui Dumnezeu.
Apoi este darul zămislirii și al nașterii de copii. La Sfinții Ioachim și Ana, darul acesta a fost vădit lucrare dumnezeiască, dată fiind condiția lor cunoscută. Pentru oricare dintre noi, nașterea de prunci este, întâi de toate un dar, care ne responsabilizează, ne creează noi datorii. Întâi de toate, preaiubiților, trebuie să avem conștiința că pruncul sau pruncii aceștia care ni se nasc, nu sunt ai noștri ca un fel de posesiune, de proprietate. Ei sunt, întâi de toate, pruncii lui Dumnezeu. Profetul Isaia zice: „Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne şi minuni în Israel” (Isaia 8, 18). Iată, așadar, că pruncii noștri se nasc pe lume pentru a deveni semne ale lucrării lui Dumnezeu în viața noastră, în lumea aceasta. Pruncii noștri, copiii noștri, devin, în funcție de cum îi creștem, mărturia noastră creștină, de credință, în fața lumii și a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dăruiește copii ca să avem ca singură grijă pentru ei să știe să se descurce în lume, să aibă o situație financiară bună, o viață de „succes”. Ci ni-i dăruiește „spre semne și minuni ”, adică spre slava Lui, spre adeverirea credinței, spre o viață cu adevărat vie, viața în Hristos.
Totodată, mai este și darul comuniunii. Sfinții Ioachim și Ana au devenit nu doar părinți ai unei prunce deosebite, ci au devenit părinții ai Preasfintei Fecioare Maici. Au devenit, prin Fiica lor Care este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, „dumnezeieștii părinți”, adică părinți ai întregii omeniri, celei noi, altoite întru Hristos. Ei nu au ezitat, deși au vărsat atâtea râuri de lacrimi, au înălțat atâtea suspine înaintea lui Dumnezeu, să-și dăruiască fetița Domnului, să o „jertfească” Celui Prea Înalt. Am putea spune că atunci când la frageda vârstă de 3 ani au predat-o la Templu, au „pierdut” o fiică, dar au câștigat o Maică a lui Dumnezeu. Prin aceasta, ei au intrat în comuniune cu Dumnezeul cei Viu și cu Biserica Sa, au intrat în comuniune cu sfinții, dar și cu noi, cei care ne luptăm aici pentru mântuire. La scara noastră mică, iubiți credincioși și credincioase, și noi suntem chemați să devenim părinți ai omenirii, fiind părinți ai pruncilor noștri, adică să lucrăm după voia și după gândul lui Dumnezeu, mereu căutând spre mântuire și spre binele de obște, mereu căutând să-i aducem pe pruncii noștri înaintea lui Dumnezeu, căci Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate.
Nu în ultimul rând este și darul pocăinței. În vechiul Israel, familiile fără copii erau privite ca fiind stigmatizate, chiar blestemate. Drepții Ioachim și Ana, după cum știm, s-au retras în pustie și au vărsat multe lacrimi înaintea lui Dumnezeu, cu pocăință adâncă și rugăciune fierbinte. Pocăința lor nu a dus, însă, doar la ridicarea „rușinii” lor de a nu avea copii, ci la nașterea celei prin care a început lucrarea mântuirii noastre, a neamului omenesc: Maica Domnului. Sfântul Serafim de Sarov spunea: dobândește pacea și mii de oameni se vor mântui în jurul tău. Parafrazând și luând ca pildă viața Sfinților Părinți Ioachim și Ana, putem spune: pocăiți-vă în Biserică, nu în afara ei unde nu este mântuire, și nu doar voi, ci împreună cu voi mii de oameni se vor mântui în jurul vostru. Amin.”